Review – Românii Au Talent (Semifinala 2, 2 aprilie)

Nu am avut până acum plăcerea de a urmări acest show autohton, dar bucurându-mă de câteva ore libere (lucru rar) şi fiind şi acasă cu ai mei (lucru şi mai rar) am decis să mă alătur celei mai noi tradiţii a familiei C.

Am fost surprins în mod plăcut de calitatea emisiunii. Sincer mă aşteptam la un “Dansez Pentru Tine” obosit, reeditat – deci devenit şi mai obosit -, complet neoriginal şi plin de ciudaţi care se chinuie să câştige un ban nemuncit. Pot să spun că am avut doar parţial dreptate. În afară de Mihai Petre, show-ul nu are nimic în comun cu “Dansez Pentru Tine” şi nu e deloc obosit – dimpotrivă, consider că aduce ceva foarte fresh în divertismentul românesc. În ceea ce priveşte concurenţii, au existat şi indivizi care au corespuns aşteptărilor mele, însă trebuie să recunosc că unii dintre ei sunt chiar adevărate talente care merită un loc acolo sus. Cel mai reprezentativ dintre ei mi se pare un tânăr (cu un an mai mare decât mine, cred) care m-a impresionat în mod profund prin poveste, mesaj, originalitate şi talent. Tocmai de aceea îi dedic un amplu paragraf în cele ce urmează.

De departe favoritul publicului (şi al meu), Adrian Ţuţu nu este chiar cel mai talentat dintre concurenţi. Are însă în spate o poveste impresionantă prin drama ei, o poveste care ar putea deveni oricând o carte – ba chiar una care s-ar vinde foarte bine. Lăsând la o parte background-ul, care în mod clar constituie un factor decisiv în aprecierea sa de către publicul larg, talentul său constă în capacitatea uluitoare şi, îndrăznesc să spun, nemaiîntâlnită în hip-hop-ul românesc de a transmite un mesaj. Poate doar Guess Who se apropie puţin de impactul pe care reuşeşte acest tânăr rapper să îl cauzeze asupra maselor, dar chiar şi el este departe. Cât despre Puya, om care chiar se chinuie să transmită un mesaj, Ţuţu îl ridiculizează pur şi simplu. În timp ce Puya scoate rime evident chinuite şi pe alocuri fără nicio legătură, omul ăsta reuşeşte să lege versurile şi ideile într-un mod ce frizează geniul. Bravo lui! În mod clar, hip-hop-ul nostru are nevoie de un Adrian Ţuţu. Are nevoie să depăşească versurile superficiale sau mesajele consumate şi complet neproductive (ca să nu zic destructive) legate de stradă, alcool şi droguri. Acest tânăr reuşeşte să aducă în prim-plan mesaje care impresionează chiar şi persoanele care nu au nicio treabă cu hip-hop-ul. După cum a spus şi Andra, poate fi considerat fără nicio exagerare un Eminem (sau măcar un viitor Eminem) al României, deoarece – ca şi rapper-ul american – transpune încercările grele la care a fost supus într-un mesaj adeziv, sensibil şi serios, din care avem ce învăţa cu toţii. Mai întâi, prin piesa compusă pentru preselecţie a adus în atenţia publicului bucuria de a fi român, pe care mulţi au pierdut-o de mult. A pus în evidenţă valorile naţionale, contrar curentelor actuale înclinate spre critică, satiră şi ironie şi ne-a ajutat să ne regăsim în noţiunea de “români”. Apoi, prin intermediul experienţei sale de viaţă ne-a făcut să înţelegem importanţa părinţilor în viaţa noastră. Cine ar putea mai bine să ilustreze acest lucru decât cineva care nu a avut alături o mamă şi un tată? Eu, personal, îl văd (şi îl doresc) câştigător. Merită din plin!

Va urma un review puternic al finalei.