Paradisul Emo-Kids-ilor – O lume în care ei sunt permanent centrul atenţiei, pentru a submina necesitatea folosirii lamelor pentru atragerea privirilor celor din jur.

Paradisul Rockerilor – Mai bine zis, un Iad utopic: alcool, pizde date cu eye-liner în exces şi ţigări tari. Ca particularitate: cocalari spânzuraţi de limbă în decor.

Paradisul Cocalarilor – Fiind iubiţi de Dumnezeu, având multă valoare şi deţinând toată valuta din lume, garnisită cu cele mai bune pizde de pe Facebook, ei sunt deja în Paradis.

Paradisul Pitzipoancelor – Un Bamboo cu intrare moka.

Paradisul Tocilarilor – (2x + 4y) – z, unde x = pizdă, y = bere, z = cei care îşi bat joc de ei la şcoală.

Paradisul Hip-Hopper-ilor – Compus chimic cunoscut sub denumirea de TetraHidroCannabinol.

Paradisul Blogger-ilor – Futai între WordPress şi Blogger.

Paradisul lui Bill Gates – facebook.live.com

Paradisul lui Gigi Becali – deja cumpărat.

Paradisul Canibalilor – Naked Mile cu autoservire

Am fost surprins în mod plăcut de calitatea emisiunii. Sincer mă aşteptam la un “Dansez Pentru Tine” obosit, reeditat – deci devenit şi mai obosit -, complet neoriginal şi plin de ciudaţi care se chinuie să câştige un ban nemuncit. Pot să spun că am avut doar parţial dreptate. În afară de Mihai Petre, show-ul nu are nimic în comun cu “Dansez Pentru Tine” şi nu e deloc obosit – dimpotrivă, consider că aduce ceva foarte fresh în divertismentul românesc. În ceea ce priveşte concurenţii, au existat şi indivizi care au corespuns aşteptărilor mele, însă trebuie să recunosc că unii dintre ei sunt chiar adevărate talente care merită un loc acolo sus. Cel mai reprezentativ dintre ei mi se pare un tânăr (cu un an mai mare decât mine, cred) care m-a impresionat în mod profund prin poveste, mesaj, originalitate şi talent. Tocmai de aceea îi dedic un amplu paragraf în cele ce urmează.

De departe favoritul publicului (şi al meu), Adrian Ţuţu nu este chiar cel mai talentat dintre concurenţi. Are însă în spate o poveste impresionantă prin drama ei, o poveste care ar putea deveni oricând o carte – ba chiar una care s-ar vinde foarte bine. Lăsând la o parte background-ul, care în mod clar constituie un factor decisiv în aprecierea sa de către publicul larg, talentul său constă în capacitatea uluitoare şi, îndrăznesc să spun, nemaiîntâlnită în hip-hop-ul românesc de a transmite un mesaj. Poate doar Guess Who se apropie puţin de impactul pe care reuşeşte acest tânăr rapper să îl cauzeze asupra maselor, dar chiar şi el este departe. Cât despre Puya, om care chiar se chinuie să transmită un mesaj, Ţuţu îl ridiculizează pur şi simplu. În timp ce Puya scoate rime evident chinuite şi pe alocuri fără nicio legătură, omul ăsta reuşeşte să lege versurile şi ideile într-un mod ce frizează geniul. Bravo lui! În mod clar, hip-hop-ul nostru are nevoie de un Adrian Ţuţu. Are nevoie să depăşească versurile superficiale sau mesajele consumate şi complet neproductive (ca să nu zic destructive) legate de stradă, alcool şi droguri. Acest tânăr reuşeşte să aducă în prim-plan mesaje care impresionează chiar şi persoanele care nu au nicio treabă cu hip-hop-ul. După cum a spus şi Andra, poate fi considerat fără nicio exagerare un Eminem (sau măcar un viitor Eminem) al României, deoarece – ca şi rapper-ul american – transpune încercările grele la care a fost supus într-un mesaj adeziv, sensibil şi serios, din care avem ce învăţa cu toţii. Mai întâi, prin piesa compusă pentru preselecţie a adus în atenţia publicului bucuria de a fi român, pe care mulţi au pierdut-o de mult. A pus în evidenţă valorile naţionale, contrar curentelor actuale înclinate spre critică, satiră şi ironie şi ne-a ajutat să ne regăsim în noţiunea de “români”. Apoi, prin intermediul experienţei sale de viaţă ne-a făcut să înţelegem importanţa părinţilor în viaţa noastră. Cine ar putea mai bine să ilustreze acest lucru decât cineva care nu a avut alături o mamă şi un tată? Eu, personal, îl văd (şi îl doresc) câştigător. Merită din plin!

Va urma un review puternic al finalei.

Care e concluzia la care am ajuns? Frica. Frica e cea mai nasoală chestie. Frica ne opreşte de la a face ceea ce ne-am dori să facem, de la a zice lucrurile pe care ar trebui să le zicem şi de la a obţine ceea ce dorim să obţinem. Fie că este vorba despre frica de o anumită situaţie sau de respingere, ea are puterea de a ne face să ne simţim tot mai mici, de a ne rupe în bucăţi şi de a ne da foc uitându-se la noi şi râzând în hohote.

Viaţa nu ne dă decât o singură şansă, iar frica ne-o ucide înainte de a ne da seama ce ne-a lovit. Tocmai de aceea nu trebuie sa ne temem. Nu trebuie să ne lăsăm prinşi în acest nisip mişcător din care, odată ce ai intrat, nu mai poţi ieşi, care ne trage în jos şi ne sufocă în regret cu fiecare clipă ce trece. Problema e că totul ni se pare un film, unul în care dacă ratăm o ocazie nu e nicio problemă pentru că ştim că finalul lui e fericit. Ei bine nu e aşa. Frica poate schimba finalul acestui film, se poate juca cu scenariul lui aşa cum vrea ea şi ne poate face să nu ne mai recunoaştem nici rolurile pe care trebuie să le jucăm. Hai să ne creem propriile scenarii. Să ne scriem singuri replicile. Să decidem singuri dacă finalul va fi cel pe care ni-l dorim sau cel pe care ni-l inspiră frica. Să nu ne mai temem de reacţia celor din jur şi să devenim personajele din sufletul nostru. Să nu ne mai temem de realitate, ci să o modelăm aşa cum vrem.

Data viitoare când o vezi pe tipa aia de care îţi place de când aveai un metru şi un scuipat, nu-i mai spune un simplu “Bună!” amical, nu mai discutaţi banalităţi. Invit-o în oraş şi spune-i exact ce simţi. Chiar dacă te refuză, te vei simţi mai bine ştiind că ai învins frica. Data viitoare când vezi o insectă mare care înainte te speria de moarte, nu mai fugi în altă cameră. Pune mâna pe ceva şi fă-o una cu peretele. Data viitoare când cineva îţi spune că nu poţi face ceva, nu te mai teme că acea persoană ar putea avea dreptate. Încearcă tot ceea ce îţi stă în putinţă pentru a-ţi demonstra că nu eşti slab. Data viitoare când îţi e frică să faci orice altceva îţi trece prin cap, nu te mai gândi la eşec. Chiar dacă el vine, măcar ştii că ai încercat. Măcar ştii că ai facut totul pentru a schimba ceva.

Pas cu pas, victorie cu victorie, schimbare cu schimbare, războiul cu teama poate fi câştigat. La capătul drumului veţi vedea că am avut dreptate. Stay strong!

De departe cel mai deranjant lucru, atunci când vine vorba de sex, este tendința generală de a deosebi bărbații de femei atunci când ne referim la numărul partenerilor sexuali. Să exemplific: un tip șmecher se duce la prietenii lui și spune „am făcut sex cu 30 de femei în ultimul an!”. Care este reacția lor? Șoc mai întâi, urmat apoi de admirație și eventual frustrare. Sentimentul general rămâne totuși admirația. (Și pe bună dreptate!) De cealaltă parte, o tipă se duce la prietenele ei și spune „am făcut sex cu 30 de bărbați în ultimul an!”, iar ele au o reacție ce se poate sumariza într-o singură replica de ironie: „și le-ai supt pula la toți?”. Așadar, un tip care face sex cu 30 de femei e șmecher, demn de admirație, iar o tipă care face sex cu 30 de tipi nu. Hmm… Aiurea rău.

Bineînțeles, avem cu toții tendința de a compara femeile cu ceva fragil, pur, etc. dar până la urmă suntem mamifere, oameni buni! Wake up! Ne place sexul în mod egal. E ceva de la natură. Se asigură continuitatea speciei! Dacă băieților le place să se fută ca iepurii și le este și permis, de ce cu femeile e diferit? Până la urmă e sex, nu lansare de rachete! Ceea ce vreau eu sa zic aici, probabil unii ați înțeles alții nu, e că sexul e megahiperultrasupersupra-estimat! Da, poate depinde și de sentimente și e un mod bun de a împlini o relație bazată pe iubire și încredere, dar pe lângă asta reprezintă plăcere! Dacă nu ai o relație de-asta bazata pe iubire și încredere, asta înseamna în mod implicit că nu trebuie sa te bucuri de sex sau ce?

Oricum toate faceți sex în draci și nu recunoașteți. Câtă ipocrizie…

PS: Acest post se referă strict la femeile care fac sex de plăcere cu cine au chef. Acest post nu susține sau recomandă sexul pe bani, sexul din obligație sau sexul cu toți ratații nespălați. Cele care fac așa ceva sunt niște curve, respectiv niște instrumente, și pot fi considerate cu maximă convingere proaste. De asemenea, acest post se referă strict la bărbații care fac sex de plăcere cu femeile cărora le place să faca sex din plăcere. Bărbații care fac sex din plăcere și plătesc pentru asta, cei care fac sex doar pentru că așa fac și prietenii lor și nu vor să fie bănuiți de pulă mică când ei de fapt sunt doar gay, cei care au o listă cu toate partenerele de sex de la 12 ani până în prezent sau cei care fac sex din disperare cu toate balenele sunt și ei perfect acuzabili de același lucru pe care le-am acuzat pe stimabile.

PPS: Protejați-vă. :)

Nu am nevoie de un psiholog. Nu am nevoie de cineva să îmi spună ce trebuie să fac. O să îmi urmez drumul meu cu bune şi cu rele aşa cum am făcut mereu. N-o să îmi pese niciodată de  oameni. Încă sunt aici, nu? Asta înseamnă că nu am făcut niciodată o greşeală atât de mare. Asta înseamnă că orice tâmpenie aş fi făcut în viaţă, fiecare m-a învăţat ceva, fiecare m-a făcut un om mai bun, mai îneţelgător, mai cald. N-o să schimb niciodată asta la mine.

ŞI orice ar fi, am învăţat că sunt perfect. Am învăţat că fiecare e perfect în felul lui de a fi. Că stăm pe canapea la filme, că învăţăm, că bem ultimii bani în oraş, că chiulim, că stăm la şcoală, că ascultăm muzică – orice am face, suntem pe calea cea bună, pe calea ce ne-a fost dată să o urmăm. Fiecare experienţă, fie ea plăcută sau nu, ne învaţă ceva legat de viaţă. Treaba noastră nu e să încercăm să schimbăm ceea ce suntem sau ce trăim, ci să preţuim fiecare clipă la adevărata ei valoare, să preţuim fiecare lucru care ne iese în cale pentru că nu ne vom reîntâlni cu el. Nimic nu se repetă în viaţă. Poate că sunt doar un puşti, poate că am doar 17 ani, poate că încă nu pot nici măcar să conduc o maşină sau să-mi cumpăr o revistă deocheată, poate n-am cea mai reuşită viaţă, dar ştiu despre ce vorbesc. Am fost sus, dar am fost şi acolo jos unde tot ceea ce mai poţi simţi este ţărâna, durerea, cioburile, unde nimeni nu şi-ar dori să ajungă. Nu încerc să par interesant sau filozof, încerc doar să vă fac să înţelegeţi că trebuie să ne mulţumim cu ce avem, să preţuim şi să ne bucurăm de fiecare moment. Pentru asta nu avem nevoie de vreo confirmare economico-sociala, ci doar de lumina din sufletele noatre. O avem toţi, doar că mulţi nu înţeleg acest lucru.

Be happy!

Începem cu nişte statistici vehiculate foarte intens în ultima vreme pe internet. În România există 18300 de biserici, 4700 de şcoli generale şi 425 de spitale. Dupa 1990, s-a construit, în medie, o biserică la fiecare 2 zile.

Bun, înţeleg, suntem un popor credincios ce pula noastră. Totodată se pare că suntem şi un popor auto-didact. Hai să fim serioşi, de ce să mai avem nevoie de cărţi dacă avem preoti atotştiutori şi un număr inutil de imens de biserici care să ne lumineze calea? De asemenea, se pare că noi românii avem un sistem imunitar supervigilent. Ori asta, ori cele 18300 de biserici (in pula mea!) conţin un număr de anticorpi direct proporţional cu imbecilitatea celor care scot bani din buzunar pentru construirea lor în neştire, număr de anticorpi ce (evident) este atât de mare încât nu mai avem nevoie de cele 425 de spitale.

Alte statistici relevă faptul că 38% dintre români merg la biserică de câteva ori pe lună, 20% o dată pe lună, 33% o dată sau de două ori pe an, restul de 9% deloc. De cealaltă parte, în jur de 98% din populaţie a trecut prin gimnaziu, iar cu spitalul cu toţii am avut de-a face cel puţin o dată în viaţă. Ia spuneţi-mi voi, geniilor, care e cea mai puţin frecventată instituţie dintre astea trei? Coreeeeect: biserica. Ia spuneţi-mi tot voi, geniilor, care instituţie este cea mai prezentă, din punct de vedere al construcţiilor, în viaţa românilor? Coreeeect: tot biserica. În timp ce spitalele arată cum arata şi cele mai multe sunt pline-ochi, în ţară stau 18300 de biserici în care duminica bate vântul.

De asemenea, şi ăsta este marele paradox pe care nu îl înţeleg şi îl consider cât se poate de cretin, se pare că 89% din populaţie consideră că biserica este cea mai de încredere instituţie, în ciuda prezenţei (sau, mai bine zis, absenţei) lor acolo duminică de duminică. Cu alte cuvinte, eu nu am vorbit niciodată cu Brad Pitt, dar îl consider cel mai de treabă om de pe planetă. Stau aşa şi mă gândesc… Cu ce m-a ajutat pe mine biserica, ca instituţie, în cei 17 ani ai mei de viaţă? Dacă nu ar fi fost ea, oare aş mai fi viu acum?

Bă, mai daţi-o-n pula mea de treabă!

PS: Sunt agnostic, dar nu am nimic cu cei care cred în Dumnezeu. Respect religia, dar nu respect dogmele ei şi instituţia pe care şi-a creat-o, biserica.

PPS: Da, consider că habotnicii care merg la biserică duminică de duminică şi au încrederea aia animalic de orbească în ea sunt nişte cretini fără speranţă care nu pot avea o părere proprie cu privire la acest subiect. Să nu vă prind că începeţi să comentaţi pe aici, dobitocilor.

colorarea fecalelor in rosu – Nasol, amice.

vreau sa vand caruta – E o ţară liberă. Go ahead.

imi apar o gramada de ferestre pe mess – Iată, dragii mei cititori, de ce pornoşagurile dubioase de pe net nu sunt bune.

stimularea cacarii – Stai, stai, că aici sunt super expert. Mestecă 3 pachete de gume orbit într-o oră şi după aia numai loc să ai. Crede-mă pe cuvânt. :)

vand proaste – Serios? Cum le dai? La bucată sau la kilogram?

par pe limba – E oleacă trist. Mai trist e că 10 persoane au ajuns aici căutând chestia asta.

par pubian – Da, oamenii au aşa ceva.

paduchi pubieni – 7 oameni au căutat chestia asta, deci fiţi vigilenţi.

cum sa sugi pula – Cu gura, femeie.

cum fur cand are cainele mancare – Munceşte în pula mea.

urechile hairy – Bă, nu mai ştiu aştia ce pornoşaguri să mai scoată.

pizde umflate – Draceeeeeeeeeeee

pitzipoance care suc pula – Stau aici şi mă întreb… Cum o fi să suci o pulă?

sus pula – Aşa şi trebuie!

sunt albastru hartia igienica e albastra – Cât de plictisit să fii să cauţi asta pe Google?

cum imi bag pula – Băi, e o acţiune tare complexă. Ştii, s-au scris biblioteci întregi despre asta şi chiar şi aşa numai câţiva aleşi reuşesc. De aceea, îţi recomand cu căldură să rămâi la labă.

vand pula mea – Ţi-o cumpăr eu numai să te vad cum ţi-o tai :))

pisinguri in pula – PISINGURI =))))) CE MEGAMUC!

pula mea-monolog – Uite ce idee de post mi-a dat ăsta :))

pula creste de la laba ? – Am vrea noi, dar nu. Unii susţin cu tărie că s-ar îngroşa. Merge şi asta.

i get shit my pants – Janes ingliş no?

omorat cu pula – Foarte ninja-style. Îmi şi imaginez: sunt undeva prin Simileasca, atacă ţiganii, scot pula la ei şi le zic “Băăă păstraţi distanţa că vă dau crimă de gradul intâi”

violul in antichitate – Bă, da’ bolnavi mai sunteţi, mă, copii ai Domnului…

efecte optice cu ajutorul parului pubian – Wannabe…

cum imi bag ceva in fund? – Cu dreapta. Sau stânga, după preferinţele fiecăruia.

imi bag pula in tot ce exista – Woooooaaah, chill out partner!

ce inseamna girlatahau – Există Dumnezeu? Ce se află după moarte? Suntem singuri în acest Univers? Este posibilă călătoria în timp? Toate aceste întrebări probabil îşi vor afla răspunsul cândva. A ta… slabe şanse.

desene cu bags bani – Iu’r nat gana faind eni ăv dăuz hir. Iu şud trai sărcing iutub.

cum sa te speli la pula – E trist dacă oamenii au ajuns să caute pe Google aşa ceva.

vreau pulă în gură – Dragii mei cititori, azi mă simt foarte bun cu cei din jur. Simt că trebuie să fac un act de caritate. Aşa că vă rog să mă scuzaţi pentru următoarele 10-20 de minute, dar această tânără domnişoară (hopefully) are nevoie de ajutor urgent. Be right back.
 
caca in 2 culori – Finetti! :))

Fac repede un duş rece, pun căştile în urechi şi plec. S-a făcut deja opt. Merg încet, într-o lumină ce capătă din ce în ce mai rapid o tentă de violet ce mă duce cu gândul la o cafenea unde obişnuiesc să merg des. Aşa că mă îndrept într-acolo. Ce mă opreşte? Sunt tânăr, nu am obligaţii şi, mai ales, e vară – anotimpul care dacă ar avea un sinonim, atunci acela ar fi libertate. Mă aşez, îmi comand o cafea şi mai aprind un Kent. Încetul cu încetul, pe măsură ce noaptea învăluie oraşul în întuneric şi luna cheamă la distracţie, mi se alătură o mulţime de prieteni. Comandăm alcool şi tutun până nu mai încape, jucăm poker, ne punem întrebări din ce în ce mai incomode (se poate observa o proporţionalitate directă cu cantitatea de alcool din sânge), râdem de răspunsurile pe care le dăm, ne mai repetăm o dată unul altuia filozofia noastră de viaţă: fă ce ai de făcut acum, că mâine nu se ştie.

Sunt în stradă. Cred că ne-a dat iar chelnerul afară sau ceva de genul. Nu îmi mai amintesc prea bine. Stelele strălucesc deasupra mea, iar eu le las să mă îndrume. Aerul se răceşte şi devine o sursă nesperată de energie. Mă opresc lângă o fântână arteziană şi respir adânc, gândindu-mă la ce să fac mai departe. Şi ideea nu întârzie să apară: club! Şi cât ai zice „FOCA, ce satană e megamucul ăsta?” sunt la o masă, cu o tipă pe care habar nu am cum o cheamă deşi mi-a spus de un milion de ori, o sticlă mare de vodkă şi un pachet de ţigări plin în faţă. Şi dansez, beau, fumez, comand o cafea să îmi revin, iar fumez, îmi bate inima ca dracu’, sunt pe un cub acum, iar tutun, am căzut, mă duc la baie, două degete, iar vodkă, mă convinge unul să dau o linie cu el, iar cub, tutun, mai mult tutun, se termină pachetul, cad a doua oară, vărs un pahar de vodkă pe mine, cânt, dansez pe manele, înjur, fumez de la un tovarăş, îi beau şi vodka, plec.

Privirea mea împăienjenită distinge o rază firavă de soare undeva departe, într-un orizont care mi se pare că se află într-o altă galaxie. Cum naiba am ajuns la gară? Nu mai ştiu. Dar dacă tot sunt aici, îmi iau un bilet la primul tren care pleacă. O să văd unde mă duce, apoi o să caut cazare şi mă întorc acasă peste câteva zile, după ce învăţ toate cluburile din oraşul în care voi ajunge. Acum vă las, pentru că cel mai probabil o să cad lat înainte de a apuca să ajung în tren. HAVE FUN, PEOPLE!

Mi-e dor de vară…

Şi ce dacă azi nu chefuim? Sigur mergem prin oraş pe undeva. Chiar daca ne-am plictisit de mai toate localurile existente în orăşelul nostru (şi ele de noi), tot găsim noi ceva de făcut ca să irităm la culme chelnerii. Spre noapte o să ne retragem în locuri mai dubioase şi o să bem şi o să jucăm darts, biliard şi poker până când ne vor da chelnerii afară. Şi când ne vedem la zece metri de localul respectiv, îi înjurăm, ne batem cu zăpadă şi plecăm îngheţaţi acasă. Şi să nu-mi spuneţi voi că ăsta nu e un plan bun.

Sau poate azi o ardem mai chill şi ne strângem la o vorbă şi o ţigară. Nu bem, nu dansăm, doar ascultăm muzică, râdem, cântăm şi mai jucăm ceva. Ştim că o să se lase cu poker şi voi fetelor veţi fi tare dezamăgite de noi (să fim serioşi, cine mai bagă în seamă nevasta când vine vorba de poker?), dar ăsta ne e microbul. Puteţi să vă luaţi şi voi trusele de machiaj şi să vă prostiţi sau doar să schimbaţi păreri şi o să fim kit. Şi ce dacă noi pierdem banii de întors acasă? Sau ţigările pe care trebuia să le fumăm împreună? Suntem tineri şi facem rost iar, nu? Sau poate doar facem nişte poze. Că doar Facebook-ul cere un „şuting” de mai bine de o lună. Şi facem şi o bătaie cu perne până când unul dintre noi se loveşte mai grav sau spargem ceva de valoare. Şi când vine vorba de plecat acasă să se găsească vreo doi care să rămână peste noapte şi să glumim până dimineaţa.

Pentru că aşa suntem noi. Pentru că ştim să ne distrăm. Pentru că nu e zi în care să nu mă faceţi să mă prăpădesc de râs. Pentru că împărţim şi ultimul fum sau ultima picătură de alcool. Pentru că viaţa e scurtă, da’ noi o facem să fie şi mai a naibii de scurtă.

I fucking love you, people! <3 Ne vedem la următorul chef! Sunt sigur că veţi fi acolo. :x